Azi m-a tot stresat conceptul de totul are un interior... omul are un interior... animalul... chiar si o baterie... Si ghici ce... nu mereu interiorul este atat de frumos pe cat am vrea noi sa fie... Am descoperit asta pe propia mea piele si nu a fost cel mai placut lucru, dar macar am descoperit...
Nu mare mi-e mirarea cand mi-a fost spus ca o persoana vrea sa afle cine sunt cu adevarat... Si am lasat sa fiu descoperita asa cum sunt... cu toate defectele si calitatile mele... toate slabiciunile.... orice fir de putere si vointa... toate dorintele mele... tot... a descoperit... a aflat... si reactia..? Reactia a fost acea pe care o asteptam... am fost alungata si nedorita... am primit o cantitate imensa de ura si dispret... nimic nu mai era la fel... nici o conversatie nu se putea termina altfel decat cu o cearta... Nici privirea omului din fata mea nu mai era la fel de dulce si vesela ca atunci... cand eram necunoscuti...
Mi-e frica acum sa ma mai destainui cuiva... blog-ul asta e atat de sec... nu are nimic din mine... nimic adevarat... vroiam sa il fac parte din mine, dar amintirile au navalit peste mine si am renuntat... a trebuit sa aleg inca o data distanta chiar si fata de cei care tin la mine... cei care citesc acum...
Cu toate astea ajung sa ma intreb daca nu cumva imi este frica tocmai de mine... eu... cea puternica si indestructibila... da... asa ma cred multi... oooh... cate cred multi si cate isi imagineaza... mareata e mintea omului.
Oare voi ajunge vreodata la o armonie cu mine ? Oare voi reusi sa descopar de ce limitele mele nu corespund cu ale altora... sau de ce sufletul meu e inca pustiu cu atat de multi prieteni care ma sustin? Oare daca voi inceta sa imi pun atatea intrebari voi afla raspunsurile involuntar?
Pana voi afla eu raspunsurile voi mai scrie mult in blog-ul acesta... si voi veti mai avea de citit... multe cuvinte ale unei adolescente cu prea mult timp liber... multe imbratisari celui care a citit.. ne vedem in articolul urmator... :)

Etichete: orhidee floare ofilita

Praf de stele si este al meu...
Incep sa imi realizez toate visurile... incep sa visez la lucruri mai marete... incep sa devin ceea ce am vrut... ma maturizez din ce in ce mai mult... in fiecare zi.... si sunt mandra de asta... Imi fac prieteni, citesc, invat, gresesc, plang, uit de tot si zambesc iar...
In sfarsit am constientizat ca nu are rost sa regret ca s-a terminat acel vis implnit... doar a fost cum am vrut.. nu? Da... a fost.. si a fost frumos...
Incep inca un blog cu dorinta de a il mentine ca singurul meu blog... singurul meu jurnal... singurul meu loc pentru libertate... Blog-ul asta va fi... nu il voi lasa balta... si daca da... atunci voi lasa totul balta... nu va mai fi nimic atunci... nici blog... nici eu... nici lumea intreaga...

Acum iertat sa imi fie tastatul inutil...
Acest "Praf de Stele" este mai nou o parte din mine... am reusit sa pot sa fiu nu numai ciudata... ci si interesanta... Am gasit oameni care vor sa ma cunoasca fara a le spune eu nimic despre mine... oameni care vor sa ma descopere... oameni care vor sa ma ajute si vor sa imi fie prieteni... si asta ma face fericita... pot in sfarsit sa plang de fericire... si poate... candva... doar voi rade...

Etichete: praf de stele