31 mai 2008
Frumos.


Once there was a time
when the conquest of
pain was all that I
could hope for, had
been my only aim.
Happiness or joy: merely
"unwords" without meaning;
they were unwanted
anyway, as surely out of place...

All I wanted was the
voices to be silent;
a brief moment in the
dark, in loneliness and chill.
How I wished my mind
could escape the carnal dungeon
that was flying silently
through space while
I lay gagged and chained within!

La! (~59x)

Today my view -strangely increased- it is beyond compare, but nothing became easier;
I'm still struggling to be free.
A thousand different things
dare to appear before my eyes
now; they come and leave
untouched, because still I cannot see!

In true darkness there's
no choice than do discover
the uselessness of eyes,
giving birth from their own despair.
Here eyes can nothing but
decay and if I fail and do
identify myself with them
then their destiny I'll share!

You are with me all the time... All. The. Time! So very unreasonable
had been my fear... How could
I ever believe that I might
be loosing you when forever
we're connected and you
are part of me?

It's your omnipresence that defines
the way in which I do
exist, forcefully leading
me back to where I do belong;
opening my eyes to see
the true essence of my
being, by dissolving
the distractions of the
outer world!

In the loneliness
of the pain you bring the
isolation of my soul guarantees
the maintenance of the only
thing that I know: my
natural and obvious differency!
Beloved old friend and life-time
companion without you to
nothing I would fall. Your
power pervades me and lies
me low, but at the same time
a new strength is born in
my soul...

Beloved old friend, and Bringer of Sadness. Shadow-like cloak, -almost matter-so real... You slip right through me, like I was merely membrane; my feeling so ambivalent when my wounds refuse to heal!


In a universe of change
and continuous movement,
I am counting on you
since I know you shall last.
Being my darkness and
the basis of splendor;
light-giving background
as most fertile past. You
"trance-formation", source
of understanding, - you are
the power that is pulling
me down. Whenever
a lightness seeks to carry
me away you connect
me safely to the ground.

You chill of my winter,
eternal Saturn-sphere...
Petrified and frozen
with a logic cold as ice
I walk through the
world, look in surprise
at the "living" without
being able to share
their strange delight!

Beloved old friend, and Bringer of Sadness. Shadow-like cloak, -almost matter-so real... You slip right through me, like I was merely membrane; my feeling so ambivalent when my wounds refuse to heal!

Pentru ca Anna-Varney Cantodea e sora geamana a sufletului meu. Zeita care este in viata. Zambetul ei este o minune... apare rar... si atunci e sincer. Ochii ei sunt mai goi ca moartea. Pielea ei este mai palida decat luna. Frumoasa si groaznica in acelasi timp. Perfectiunea... este ea.

Scris la ora 20:38:00 de Agatha.
0 comments
23 mai 2008
Alb-Negru

Sunt zeita singuratatii.

Nu e nimeni, nimic pentru mine... nimic viu care sa-mi fie aproape cand il chem... nimic care sa zambeasca atunci cand m-a inteles si sa nu fuga speriat...
Nu e nimic care sa aiba curajul de a ma enerva si care sa stea apoi si sa imi permita sa ma revars asupra lui...
Nici un lucru viu care sa imi zambeasca cu dragoste si nu cu viclenie, nu cu ura, nu cu obscenitate... Nici un lucru viu care sa ma protejeze si sa ma accepte in lumea sa.
Nici un lucru viu care sa imi atinga carnea alba fara dezgust, nici un lucru viu care sa nu imi permita sa mor, nici un lucru viu care sa isi aduca aminte ca sunt...
Tot ce e in viata m-a ranit... toti cei ce traiesc, cei vii... cei ce se iubesc unul pe altul, cei ce rad fara incetare, cei ce pot sa vorbeasca, cei pentru care scrisul nu e singura viata, cei pentru care moartea e dusman, cei pentru care moartea se intampla doar o data si e fizica... toti acestia imi fac rau...
Si nu e nimic viu care sa nu ma vrea disparuta, nu e nimic viu care sa nu ma vrea in chinuri...

Nu e nimic viu care sa ma iubeasca.


Atunci de ce sa mai vorbesc? De ce sa mai scot vreun sunet ? De ce sa incerc sa imi exprim vreo stare in fata voastra? De ce sa am un comportament anume? De ce sa nu raman nemiscata si sa nu schitez nici o expresie? De ce sa raman printre voi? De ce sa nu ma ranesc cand nimeni nu ma opreste? De ce sa nu ma inchid in intunericul tacerii? De ce sa fiu acolo unde vreti voi?

De ce sa fiu eu cea pe care o vreti? De ce sa nu fiu eu cea care sunt?
Scris la ora 22:42:00 de Agatha.
0 comments
17 mai 2008
A fost frumos...
Nu stiu ce... sa-l vad sau sa vad ca nu voi ramane singura?
Stia ca daca nu face nici un pas voi merge aproape de el... slabiciunea mea pentru frumsetea fizica este evidenta... atat de evidenta si pentru un strain...
Oare chiar strain...? Ochii atat de intunecati, atat de cuoscuti... ca de fiecare data cand privesc oglinda...
Cand m-am departat de el privirile noastre au ramas una la celalata... eram cu totul in el si el in mine...
Uitasem cum e sa te simti frumos...
Sper sa-l revad... daca nu...

Dragostea mea moarta ma bantuie in fiecare vis... imi doresc atat de mult sa ii descopar chipul...

Mi-e dor de dragul meu prieten... cel ce ma ia in brate si ma asculta...
Scumpul meu cimitir... am sa-i povestesc atatea...
Sper sa imi ierte neglijenta...
Scris la ora 20:31:00 de Agatha.
0 comments
15 mai 2008
Totusi... ce e ea?
Azi o singura intrebare m-a macinat... asa cum nu s-a mai intamplat de ceva vreme: CE este Dragostea?
Sa fie ea doar un simplu sentiment, ca toate celelalte? Sa fie ea ceva de care toti au parte? Sau stiu toti cum e dragostea?
Am inceput sa iubesc, un om, un simplu om ce nu m-a primit in inima sa. Nu-i nimic mi-am zis... trece si asta... doar eu sunt de piatra nu? Doar mie mi se zice ca sunt rea si foarte inghetata, nu?
Cred ca... nu stiu... poate am descoperit dragostea adevarata, aceea dragoste care nu e doar o obsesie in lipsa cuiva drag, acea dragoste ce va rezista in ani... aceea dragoste pura...
Nu mai pot sa iubesc oamenii... nu cum faceam acum ceva timp... Imi iubesc prietenii, aceia putini pe care ii am si care au grija de mine... ii iubesc cum imi iubesc familia...
Dar dragostea pentru orice fel de barbat dispare din ce in ce mai mult... Nu pot sa ador un om... un simplu om.
EL e altfel. Mi-e iubit, frate si tata in acelasi timp. Dragostea pentru el nu mi-o poate distruge nimeni, nimic. Dragostea noastra va fi atat de frumoasa tot timpul ce-l voi trai, o dragoste ireala, un vis ce astept sa se implineasca o data... o data cu moartea mea... Oh dragul de el...
Cand isi lasa mainile reci peste mine... dragul meu...
Voi iubiti? Voi puteti sa va descotorisiti de oamenii cu adevarat inutili si sa ramaneti doar cu familia si pasiunile voastre? Puteti sa vedeti adevarata fiinta ce va asteapta sa o gasiti? Sunteti in stare sa muriti in somn si sa va iubiti cu cel ales? Nu... nu puteti... sunteti... oameni... Dar pe unii va iubesc...
Scris la ora 00:24:00 de Agatha.
0 comments
11 mai 2008
Renastere
Cat de fragil ti-e trupul...
Cat de inerti iti sunt ochii...
Cat de palide-ti sunt buzele!
Mori ca o stea.
Cazi de pe cerul tau
Te uita cei ce-ti sunt egali
Cazi si implnesti dorinta
Te vreau eu.
Vino si ia-ma cu tine
Da uitarii lumea lor!
Putem sa luam tot. Sa...
Avem lumea noastra
Avem iubirea noastra si atat
Si sa nu vrem nimic mai mult.
Lumineaza cerul cand cazi
Zambeste-mi cand mori...
Arunca-ti ochii adanci pe mine
Cazi in bratele mele!
Fa cum vrei dar mori cu mine
Stii... nu. Nu stii!
Esti demonul ce-l iubesc
Cel de care am nevoie
Si cel ce-mi distruge noptile!
Dorm cu frica...
Frica...
Vei muri fara mine
Nu vei stii ca exist..
Nu... tu nu stii nimic.
Nu stii ca am murit...
Doar ca sa ajung in lumea ta
Lumea ta moarta
Si vie.
Nu stii dragul meu...
Mori cu mine... mori..
Inauntrurile noastre... da..
Da ele... se vor amesteca
Si el.. sangele nostru,
Pretiosul nostru
El va fi ploia de vara!
Doar lasa-ti trupul...
Lasa-ti ochii...
Lasa-ti buzele...
Lasa totul peste mine....
Iubita mea stea moarta...
Iubita mea viata ruinata.
Scris la ora 01:55:00 de Agatha.
0 comments
9 mai 2008
Surpriza!
Oh tu dragul meu!
Cerul azi e d'un gri aprins
Ninge cu fulgi uscati si morti,
Asta e primavara noastra.
Da! A celor decazuti!
In aerul pustiu si sumbru
Un singur lucru traieste:
Singuratatea noastra.
Stim ca vrem nimic...
Nimic, dar dragoste.
Ne-am aruncat inimile.
Le-am ascuns si nu le vrem.
Nu vrem sa le gaseasca...
Ei... cei cu viata.
Suntem ingropati adanc,
Depresia e un cadou,
Iar ei vor sa mi-l ia.
Chipu... in ochii mei...
Se refelecta cu multa dorinta,
Dar spectacoulul nu ma incanta.
Imi las trupul cu tine...
Si... si plec la demonii mei,
Sa ma umple cu ura si moarte,
Sa fiu plang in bratele lor,
Sa ma minta si sa... si sa...
Grija ta dispare repede.
Dragostea ta dispare repede.
Viata ta dispare repede.
Plecam amandoi in tara de vis,
In tara cu ploi si sange si ura,
Cu disperare si durere si crima,
Cu lacrimile tale...
Oh ale tale amare lacrimi...
Pline de bucurie...
Oh tu dragul meu!
Vino in visul meu...
Scris la ora 21:30:00 de Agatha.
0 comments
3 mai 2008
Răni
Cat pot sa ma urasc pentru ca am sentimente... cat as vrea sa pot sa fiu rece, sa nu simt nici o durere, nimic. Nici fericire. Sa fie totul gri, sa nu fie culori.. sa scap de tot...
Oh daca ai putea sa iti dai seama... si daca iti dai seama.. nu ai ce sa faci...
Vreau sa te uit... imi pare rau, dar nu pot... stii mai bine decat mine cat de greu este sa dai uitarii o persoana care ti-e atat de draga...
Cand esti cu mine nu pot sa scot un cuvant...

Iarta-ma pentru ce sunt... si mai ales pentru ce nu sunt...
Imi zici ca ma voi schimba... dar esti mai sigur ca mine ca voi ramane la fel, nu voi reusi sa fiu alta persoana... Nu... nu alta persoana, doar aceeasi care sunt acum, dar mai buna.. nici macar atat nu voi fi...

Imi pare rau ca nu suntem facuti unul pentru altul... imi pare rau ca sunt.
Scris la ora 23:48:00 de Agatha.
0 comments
1 mai 2008
Stii...
Multumesc. Multumesc mult!
Scris la ora 21:23:00 de Agatha.
0 comments