Am auzit de multe ori spunandu-se ca sunt frustrata. Am auzit de multe ori spunandu-se ca sunt fitoasa, narcisista, orgoliasa, nebuna si infumurata. Am auzit des multe de rau. Deja nu mai au nici un efect asemenea cuvinte.
Din cand in cand aud ca sunt frumoasa. Cuvintele astea ma fac sa plang.
Am auzit in ultimul timp ca am slabit. Asa si? Daca eram mai grasuta nu eram la fel? Nu tot omul ala eram? De ce sunteti atat de superficiali? De ce nu ma vreti asa cum sunt, cu defectele mele? De ce trebuie sa va accept orice, sa va iert chiar si greselile mari, sa va tin in brate cand nu are cine sa va aline durerea?
Am o viata intreaga inainte, am timp sa imi gasesc fericirea. Da? O viata intreaga... atat de multi ani, atatea cautari, atatea dezamagiri, atat de multa ura si durere ce se va strange in mine. E o viata pe care trebuie sa o duc fie ca vreau fie ca nu. Nu ma incanta asta.
In fiecare dimineata trebuie sa merg la baie, sa simt oribilul gust al pastei de dinti si sa imi aranjez parul in timp ce ma uit in oglinda. Mi-e greata sa ma vad in oglinda. Imi urasc figura asta. Stiu ca nu sunt eu, e doar o nenorocire de imagine falsa. Asa ma arat pentru voi. Zambesc. Trag apa la wc si inchid usa in urma mea.

Pagina de jurnal. Atat.

Nu stiu cand te-am cunoscut... nu stiu cand m-ai imbratisat prima oara, dar pare ca a fost acum mii de ani. Te simt atat de aproape... stiu cand gresesc fata de tine, stiu ce nu iti place, dar nu te pot vedea.
Lasa-ma sa iti simt trupul, da-mi curajul sa vin dupa tine si sa te gasesc, vino, sa ne razbunam impreuna.
Vino mai aproape si saruta-ma atat de dulce si dureros pe cat poti. Stiu ca durerea imi va sugruma fiecare muschi, dar lasa mirosul tau de orhidee inghetata sa mi se impregneze in nari.
Stii inca de frica si neincrederea ce rodesc in mine, stii... dar este si vina ta. Nu gresesc mereu. Saruta-ma si te voi adora vesnic, precum ti-am promis. Voi ajunge sa fiu la fel de credincioasa precum sifilisul.
Da-mi ce mi-ai promis si iti voi de ce ti se cuvine... <3

Nu mai pot. Chiar nu mai rezist.
Doare prea rau... tot... nu pot sa duc totul singura...
Abia astept sa mor.

Over there that little mountain rises, while some others dissolve into a plain. Time redefines itself and falls in sadness grain by grain ...

"Time, my dear, heals all the wounds", the two-tongues echoes seem to say. But nothing, nothing changes here, this pain remains and will not go away.

[Lament:]
"I went weak, as I grew old, and time itself has made me slow ...- and as I close my eyes in sadness a thousand seasons come and go ..."

Might enough to cover all and also cruel enough to reveal, but all the wounds and scars he carries neither force nor kiss can ever heal.

No, time heals nothing, nothing, nothing ...- spitefully turns away and laughs. Leaves you half-broken and in defiance is only added another scar ...

Call it "blind" how he is writhing, counting hours, centuries ...- the pain it grows and glows in tides, unable to vanish, unwilling to cease ...

No, time heals nothing, nothing, nothing ...- pushes 'till we're diving into different flesh. Time heals nothing, nothing, nothing petrified with some unnameable shame...

[Lament:]
"Time's fingers claw, I am losing hold, there is no hope for me on earth. Time either still or maybe rushing ...- in any case it will turn out worse ..."

Time is fleeting, time stands still, it stops for no-one and we're trapped within, and though he may my dream of the light, he is falling back (in)to the left-hand side...

[Résumé:]
"How I wish what I as dead and rest in final peace ...- but even the luxury of death can't cure the wounds time cannot heal ..."

Pagina goala, fara poza, fara titlu si fara vreo idee.
Cu durere. Enorma. Incerc sa ma conving ca m-am schimbat si ca am putere macar asupra mea. Nu e asa, asa vreau.
Nu pot sa nu plang si sa nu ma ingrop si mai mult in depresie cand vad atat de multe lucruri dezgustatoare, atatia oameni... rai.
Nu sunt facuta pentru lumea asta, nu ma pot adapta aici, vreau sa plec dintre toate figurile ce imi zambesc atat de sinistru, ca niste clovni nereusiti. Sunt inconjurata de persoane mai false decat viata in sine. Nimic nu este cum trebuie sa fie... nimic.
Mi-e interzis sa visez. Ce daca visez la moarte? Ce daca nu sunt ca cei multi? De ce nu este normal ca fiecare sa aiba parerea, visele si dorintele lui? De ce e asa?
Oare cand voi ajunge sa intalnesc oameni asemeni mie? De fapt... voi ajunge sa intalnesc asa ceva? Mmnu cred...
Urasc deja lumea de azi, chiar daca abia am pasit in viata. Urasc cum tot se bazeaza pe bani... tot. Si moartea e scumpa... la fel ca viata, in bani e la fel... o inmormantare decenta costa. Intretinerea cat de cat a mormantului costa. Asa ca ce rost ar avea sa mor daca nu ar uitat toti de mine si, mai ales daca le-as cauza si mai multe probleme celor dragi?
E sec totul... ma intreb de ce nu am trait acum doua-trei sute de ani... m-as fi incadrat perfect in timpul acela...
As vrea sa innebunesc, as vrea sa nu stiu nimic, as vrea sa nu simt ca sunt aici, sa fiu ca si moarta, intr-o stare totala de inconstienta...

Azi implineste 41 ani. Felicitari si multi inainte!
:X

Etichete: serj tankian sistem of a down

Ieri am petrecut un timp destul de lung privindu-ma in oglinda si este prima oara cand nu regret asta. De fapt chiar imi pare bine. Am vazut ca nu sunt urata, m-am vazut frumoasa.
Cineva a spus ca frumusetea vine din interior, dar la fel si uratenia.
Acum am cautat uratenia din mine care se pare ca in ochii multor oameni ma face atat de respingatoare si... si nu am gasit mare lucru... am gasit putina rautate si ceva egoism, poate putin cam mult... dar altceva? Altceva vizibil? Nimic. Ura din mine este vizibila doar celor care mi-au facut rau. In rest... ce, dar ce ma face atat de dispretuita? Vreau sa stiu. Sa corectez.
Si mai vreau ceva. Vreau sa gasesc pe cineva care sa vada frumusetea din mine... ah ce frumos daca s-ar putea...
Oare ce e frumos la voi, oamenii ce vedeti viata cu un optimism inspaimatator?
Oare ce va place cu adevarat?
Oare de ce sunt putin ca mine?
Si oare de ce daca mi se zice ca sunt frumoasa si reusesc sa vad si eu asta(intr-o anumita masura)... oare de ce daca si am ceva in cap, oare de ce sunt alungata si raman mereu singura?
Am gresit atat de mult? Atunci vreau sa stiu unde, ca astfel sa imi repar greselile.
Am ranit atat de rau? Atunci vreau sa stiu cui ca asa sa ii pot ingriji ranile.
Nu stiu ce sa fac, nu stiu daca trebuie sa fac ceva...
Imi fac zilnic atatea griji, nu stiu pentru ce... dar stiu ca ma indeparteaza de visul meu, stiu ca ma indeparteaza de el si stiu ca ma sperie de propia mea pasiune... singura care va speria doar pe voi:moartea.

Sau doar vad altfel frumosul?
Cel mai recent:

Pe aceeasi ureche:

Si cealalta:

Voi masura fiecare sarut pe care il dau. Zambetele si rasetele adevarate vor fi rare si le vor vedea doar cei ce le merita cu adevarat. O sa platiti pentru a vedea spectacolul fericirii mele.
Nu ma mai deschid in fata oricui de ceva timp si ma simt mai bine asa.
Nu mai sunt cea care a inceput sa scrie blog-ul acesta. Partea aia... atat de blanda si atat de usor de ranit a disparut, de mai multa vreme... si, chiar daca mi-a fost frica sa accept asta stiu ca asa e.
Nici ce scriu acum nu e in totalitate eu. Doar am zis ca nu ma deschid in fata oricui atat de usor... nu?
Macar am revenit pe drumul pe care il aveam acum 1 an si... 5 sau 6 luni. Singurele schimbari sunt faptul ca sunt mai greu de doborat si ura pe care mi-o dati se mareste in mine pe zi ce trece.
Asa ca... de ce sa impart iubire cand primesc doar ura?

Te provoc sa vii si sa faci tot ce ti-ai propus.
Te provoc acum. Nu accept un refuz. Nimic.
Ma ameninti cu atat de multe si atat de oribile
Ma dezgusti indiferent de ce ai incerca sa spui.
Vorbele tale sunt inutile. Jalnice.
Raspunde provocarii macar de data asta
Opreste amenintarile si inchide gura macar acum.
Arata-mi cine esti si opreste dulcegariile
Loveste-ma cum mi-ai promis. Loveste-ma acum.
Apoi vino si saruta-mi ranile insangerate.
Tranteste-ma pe podea si da-ti drumul in mine...
Descarca toata ura in mine pana te vomit.
Umple-ma cu tine pana urlu si te alung
Intoarce-te atunci cu dispret spre mine si termina.
Te-am provocat si ai raspuns. Du pana la capat.
Macar de data asta fa ce trebuie.
Opreste cuvintele si elibereaza mintea.


a.k.a. Use your fist and not your mouth.-.Marilyn Manson
bad mood.

Etichete: marilyn manson violenta ura

De fapt, doar o simpla continuare.
M-am intors de la mare altfel decat am plecat... din fericire.
Am pus tot in ordine si mi-am stabilit un drum pentru o perioada. Incep sa ma ridic din prapastia in care ajunsesem, dar imi face iar placere sa ii ingrop pe altii in ea, mai adanc decat am fost eu. Am revenit in sfarsit la cine eram. O scorpie, o nesuferita, egoista. Pe dracu. Iubesc mult si nu imi pasa de ce patesc daca cel iubit e bine.
Tocmai am realizat ca imi iubesc prietenii mai mult decat pe mine. Au ajuns pe aproape acelasi loc cu familia. Ma sperie asta, pentru ca stiu ca prietenii o sa ma dezamageasca la un moment dat... sau poate unul din ei nu. Poate.
Mi-e dor de unii oameni... pur si simplu au ramas in urma, nu mai aud nimic de ei... asta ca sa nu zic de la ei... asta e deja un vis...
Singuratatea e frumoasa si moartea e dulce... ma cheama la ea, apoi ma alunga si ma face sa o visez... E incantator tot.... dar..
Am nevoie de el, un om.../

Etichete: sfarsit inceput continuare viata noua distrugere