
...toamna aceasta.
Prima ploaie pe care am simtit-o. Am fost ploaia si eu am intrat in ploaie.
Fiecare os al sufletului a inceput sa ma doara, iar toate lacrimile parca plang sa iasa la suprafata.
Incep sa uit diverse lucruri... unele esentiale. Cred in prieteni? Cred in dragoste? Cred in oameni? O nesiguranta completa ma invaluie si ma aduce mereu in acelasi loc... in iad. In viata, printre oameni ce radiaza fericire.
Nu sunt sfanta sau trimisa din rai. Sunt om, sunt trimisa din iad si vreau sa ranesc. Dar nu o voi face. Nu am nici un fel de satisfactie daca o fac singura, nu am nici o bucurie. Razbunarea nu este dulce in singuratate... doar duce la nebunie eterna.
Ma comport atat de frumos cu cei ce imi fac rau... inca pot sa fac asta. Dar imi e atat de greata sa ii vad. Zilnic. Inima imi vomita zilnic. Iubesc un copil, dar il urasc pentru copilarie... o sa am ocazia sa il urasc toata viata. Este un barbat. Copilaria nu se corecteaza la ei. E o boala... uneori frumoasa.
Visez sa ma imbolnavesc. Oare cine va avea grija de mine? Familia... si moartea probabil... mai mult nu cred.