Ce faci cand temerile cele mai sumbre se implnesc? Ce faci cand ajungi sa arati, sa te comporti, sa traiesti asa cum ti-ai zis ca nu vei ajunge niciodata? Ce, dar ce faci?
Eu plang.
Am inima precum o stafida. Uscata, moarta si destul de acra, iar daca incerci sa consumi mai mult din ea ti se face greata, o stare de neplacere si un fior pe sira spinarii nu vor ezita sa apara.
Imi este frica imi mai deschid inima in fata oricarui om ce crede ca imi poate darui tot ce imi lipseste, toate lucrurile de care am nevoie ca sa fiu completa... atat de multe lucruri incat nici el nu va stii in final care sunt de fapt. Imi este frica de momentul in care voi avea sa privesc frumusetea ochilor unui inocent... toata durerea mea se va scurge in ochii sai. Sarutul meu va fii ultimul lucru pe care il va vrea...
Nu vreau sa iubesc, nu inca o data. Aleg sa raman singura. Nu. Aleg sa raman singura in intunericul sufletului meu, acolo am mereu pe cineva, acolo el imi ma saruta parul, ochii... trupul intotdeauna. Sunt bolnava si e bine. In nebunia mea, in dorinta mea pentru moarte si visul de a ucide frumusetea sunt perfecta, sunt fericita, sunt.
Vorbele mele nu au rost daca nu sunt auzite, saruturile mele nu au nici o putere daca nu sunt date din dragoste, iar eu nu pot face nici un lucru din ce imi doresc daca nu primesc dragoste.


"Dezvaluie-mi un secret si-l voi pastra pentru mine!
Sunt ca un templu contruit din tristete,
de incredere precum un mormant..."(A.V.C)

La ce bun sa stii sa te joci cu oamenii precum cu niste marionete cand tu nu poti sa iubesti?

Am un secret!
Vrei sa-l asculti?
Oricum ti-l spun, pentru ca altcineva nu m-ar asculta.

Gata. Iti spun. Nu mai lupt cu viata. O las sa ma doboare cu fiecare ocazie, o las sa imi faca ce vrea, sa imi umple sufletul cu si mai multa durere.
Voi accepta tot ce primesc, ii voi lasa pe ceilalti sa vorbeasca, ii voi lasa sa arunce cu pietre in mine de cate ori vor si le voi inapoia o privire plina de lacrimi si durere, tot ce mi-au facut vor vedea.
Renunt la toti, pentru ca nimeni nu imi mai intinde mana, pentru ca singuratatea este apasatoare si pentru ca el m-a parasit.
Nu vreau mila, nu vreau sa fiu comatimita... vreau mai mult, vreau ceva ce nu o sa primesc cu adevarat niciodata. Vreau Dagoste!
Dar stiu ca nu o sa primesc, stiu ca voi merge cu viata in iad si in moarte.

Voi sterge zambetele inutile cu lacrimile mele, voi aduce adevarul in inimile voastre...

Culorile curcubeului sunt sterse, totul se inchide la culoare, doar sangele meu varsat peste cadavre ramane rosu.